Nimic nu e imposibil – Partea a VIII a

Să-i spun ceea ce simt? Poate crede că mi-e milă de ea… Dar totuși.. dacă nu-i zic acum, nu cred că voi mai avea ocazia…

– Adam ? Ce vroiai să-mi spui?

– Ăăă, mi-e cam greu.. N-aș vrea să mă înțelegi greșit…Cred că mai bine e să simți..

Așa că am sărutat-o. Am simțit mici furnicături în stomac. Un sărut scurt, dar a înseamnat foarte mult. M-am retras ușor…

– Nu știu dacă pentru tine înseamnă ceva, așa că îmi cer scuze dacă am greșit.

Se uită la mine, îmi zâmbi, și se apropie de mine.

Imi va da vreo palmă ?

Am închis ochii, pentru că nu am vrut să văd ce va urma. Apoi am simțit cum buzele ei catifelate se apropie de ale mele.

– Sper să nu visez.

– Nu visezi, râse ea.

– Ăăă. Stai puțin, mă întorc imediat.

Unde mă duceam ? Păi … eram un tip mai romantic, și atunci când o fată mă iubea nu o puteam răni.M-am apropiat de o florărie și am cumpărat 3 trandafiri roșii.M-am furișat încet pe la spatele ei, și i-am oferit florile.

– Dumnezeule ! Ce frumoase sunt.

– Draga mea, Mariah, vrei să fii prietena mea ?

– Da. – și mă sărută pe obraz. –

Ziua aia a fost cea mai frumoasă. Am râs, eram ca doi prieteni buni care se cunoșteau de o veșnicie, doar că noi, eram mai mult de atât. Eram împreună. Nu vroiam să se termine ziua, dar a fost nevoită să plece, pentru că mama ei nu putea rămâne mult Olivia.

Am condus-o acasă și i-am oferit un sărut. Ea m-a îmbrățișat și mi-a șoptit » Mulțumesc .« Am vrut să o întreb pentru ce, dar a fugit repede pe scări.

Anunțuri

Nimic nu e imposibil – Partea a VII a

Ce a mai rămas din acea zi, a trecu foarte repede. Probabil că era dorința mea de a o vedea pe Mariah mâine. Dar în același timp mă gândeam și la socrul Juliei. Putea fi doar o simplă coincidență ? Ei bine, nu prea credeam în așa ceva, pentru că de obicei toate lucrurile se întâmplă cu un motiv.

                                                                   *

Așa cum i-am zis, pe la 12 eram la ușa ei. Am ciocănit de vreo două ori, și am auzit apoi niște pași care se apropiau de ușă. S-a deschis încet și o fetiță cu părul blond cârlionțat și ochii verzi a apărut în fața mea. S-a uitat mirată la mine, și într-un final a zis:

– Mamii, e cineva la ușă !

– Vin acum, scumpa mea.

Nu știam ce să zic, dar era așa de frumoasă fetița așa că nu m-am putut abține și i-am zâmbit. Imediat, a venit și Mariah.

– Bună, Adam. Hai intră.

– Ăăă, am venit să te iau să mergem la bâlciul acela…

– Știu, dar trebuie să o schimb pe Olivia.

Nu puteam să o refuz, zâmbetul ei mă înebunea.Am intrat în casă. Era drăguț și simplu, așa ca ea. N-am fost nevoit să aștept prea mult, pentru că imediat Olivia a apărut în fugă într-o rochiță albă și cu niște năsturei roșii.

– Ce bine îți stă ! am exclamat eu.

S-a înroșit, și a fugit înapoi în camera de unde a venit. S-a întors apoi cu mama ei de mână..

– Mergem ? spuse Mariah.

– Desigur.

În drum spre bâlci, nu prea am vorbit, priveam doar fetița care era așa de frumoasă, exact ca mama ei. Ajunși acolo, ne-am întâlnit cu bunica ei care a luat-o pe Olivia. Așa că eu și Mariah am rămas singuri. Aveam întrebări să-i pun dar parcă nu puteam să scot niciun sunet.

– Deci, Adam, ea e fetița mea, Olivia.

– Este foarte frumoasă, seamănă cu tine.

– Mulțumesc.

– Dar, tatăl ei?

– Păi, mai bine ne-am așeza pe o bancă ca să-ți povestesc.

– Ok.

– M-am despărțit de el, fostul meu soț și tatăl Oliviei… Aveam doar 18 ani când mama mea a decis să mă căsătoresc, era un fel de tradiție în familia noastră. Mi l-a ales pe Cristi , nu m-am simțit niciodată atrasă de el, îl simpatizam, dar… După un an de la căsătoria noastră a apărut si Olivia, nu cred ca a fost prea fericit cu ideea de a avea un copil și toate responsabilitățile acelea, și a început să se vadă cu alte femei. Eram distrusă, când am aflat, așa că fără să-i reproșez ceva, am divorțat. Judecătorul a ales că amândoi avem voie să o vedem, dar fetița rămâne la mine. A venit câteva săptămâni la ea, dar de atunci nu am mai auzit de el. Au trecut 5 ani

– Nu știu ce să zic..

– Nu e nevoie să zici nimic. Toate aceste lucruri fac parte din trecut pentru mine. Nu prea îmi place să povestesc asta, dar simt că în tine pot avea încredere.

– Și eu am încredere în tine. Și aș vrea să-ți spun ceva …

– Spune.

Nimic nu e imposibil – Partea a VI a

– Ești sigură ? am spus eu pe un ton ridicat.

– Ai pățit ceva Adam ? mă întrebă Mariah.

Am privit-o în ochi, și i se citea îngrijorarea, așa că am decis să mă calmez.

– A , nu… nimic.. Mă scuzați. Numele tatălui să mi se pare familiar, având în vedere că așa mă chema și pe mine.

– Da ? se uită Julia uimită la mine. Eu știu că căsătoria tatălui său este a doua, deci ce s-a întâmplat înainte de asta nici soțul meu, Alex, nu știe.

Poate era doar o simplă coincidență, nu mai știam ce să cred. Dacă era el cu adevărat ?

– Așa, să continuăm. De ce zici ca în seara asta se va îmbăta ?

– Simt asta.

– Te-aș ruga să ai grijă, pentru că nu se știe. Poate se ajunge la ceva mult mai rău.

– La ce ? spuse Julia tremurând.

– Să te bată…..

Când am spus acele cuvinte, ea începu să plângă. Mariah o luă în brațe, și îi spuse că totul va fi bine.

– Îmi pare rău că ți-am spus asta, dar crede-mă, nu-ți vreau răul.

– Mulțumesc Adam, zise ea.

– Hai Julia, să te conduc acasă.

– Nu vă supărați dacă vin cu voi ? Am nevoie de o mică plimbare.

– Desigur că poți, răspunse Mariah.

După ce am lăsat-o pe Julia acasă, m-am oferit să o conduc și pe ea. Când am ajuns la blocul ei, realizasem că stă foarte aproape de mine !

– Ce ciudat, Mariah…

– Ce e ciudat ? zâmbi ea .

– Că stăm la două blocuri depărtare, și eu nu te-am văzut pe aici.

– Eu te-am văzut, chicoti ea.

Mă înroșisem.

– Deci… Mâine e bâlciul acela, care-l fac  în fiecare an, ai vrea să vii cu mine ?
– Desigur.

– Bine, vin să te iau mâine pe la 12 ?

– Bine. Ne vedem.

A dat să se întoarcă cu spatele, dar am prins-o de mână, și am sărutat-o pe obraz.

– Ai grijă de tine, Mariah.

– Și tu, Adam.

Nimic nu e imposibil – Partea a V a

Am ajuns acasă, și imaginea cu zâmbetul ei nu-mi dispărea din fața ochilor. Mă gândeam doar la ea, și nu mă puteam concentra la nimic.

Spre seară, am decis să ies la o plimbare. Chiar și în timp ce mergeam mă gândeam la ea.Fără să-mi dau seama, ajunsesem aproape de apartamentul Juliei. Cred ca din cauză că eram doar cu gândul la Mariah, am mers unde mă ducea inima. M-am așezat pe o bancă. Era cam la 500 de metri de blocul în care stătea Julia, nu știam dacă Mariah încă era acolo.

Dar, privind încolo, am văzut cum Julia coboară și aștepta pe cineva. După puțin timp, apare o mașină, din care coboară un cuplu mai” bătrân”.»Probabil sunt părinții ei.« mi-am spus.Nu știu de ce, dar am rămas cu privindu-l pe bărbat, fața lui mi-era atât de familiară… Am mai rămas puțin gândindu-mă la el, și m-am decis să plec.

↔ A doua zi.↔

Pe la  zece jumătate, trebuia să mă întrept spre cabinet, pentru că aveam o progamare cu Julia. Așteptam foarte mult acea ședință, pentru că știam că și ea, Mariah, va veni cu prietena ei.

Sosisem înaintea lor cu 10 minute.

»cioc, cioc «

– Bună, fetelor.

– Bună, Adam. răspunseră amândouă o dată.

– Începem ? Sau vreți ceva de băut ?

– Nu, îmi este bine, spuse Julia.

– Dar tu Mariah, vrei ceva ?

– O cafea…

Nici apucă să termine, și îl vede pe Adam zâmbind, și zicând:

– Cu lapte ?

– Da, chicoti ea.

– Cristina, doua cafele cu lapte te rog .

După cinci minute apare și Cristina, cu cele doua cafele. Îi servi pe cei doi, și Adam îi spuse zâmbind:

– Mulțumesc frumos.

După ce se retrase, au început discuția.

– A mai băut, soțul tău ?

– Aseară, nu… Dar mi-e teamă că în seara asta o va face..

– Dar aseară, de ce nu a băut ?

– Păi au venit părinții lui, Gloria și Tudor Peterson.

– Peterson ? simțeam că mi se face rău.

– Da, sunt părinții lui… Nu prea știu multe despre ei, dar par de treabă.

Lui Adam îi treceau o mulțime de gânduri și amintiri prin minte, cum se putea ca tocmai acum, când totul mergea așa de bine, să apară el ?

Nimic nu e imposibil – Partea a IV a

În timp ce o așteptam, mâinile mele au început să transpire. Aveam emoții ? Niciodată nu mă mai simțisem așa. M-am mai întâlnit și cu alte fete, dar la niciuna nu mai simțisem acea senzație în stomac.

Pe la două fără cinci minute, a ajuns. Avea o rochiță drăguță, și o bentiță roșie asortată. Mi-a zâmbit, și simțeam că obrajii îmi iau foc.

– Bună, mă bucur că ai ajuns.

– Mă bucur că m-ai invitat. Și se așeză în fața mea.

Am rămas o clipă în liniște, pentru că nu știam ce să-i zic. Amintindu-mi că am chemat-o la o cafea, am zâmbit prostesc și i-am zis chelenerului:

– Două cafele cu lapte, vă rog.

– Cu lapte ?

– Ah, scuze că nu te-am întrebat…

– De fapt, e preferata mea, cum de ai știut ? și a schițat un zâmbet.

– Păi nu am știut, am comandat din obișnuință.

Am așteptat în liniște, până ne-a fost adusă comanda. Nu prea aveam ce să-i zic, îmi treceau multe gânduri prin cap, dar mi-era frică să nu-și facă vreo părere rea despre mine, așa că am tăcut. O plac așa de mult, e așa de frumoasă, și are un zâmbet minunat !

– Deci prietena ta ce mai face ? * ah, chiar așa de plictisitor sunt? mă gândesc doar la muncă, poate crede că o plac pe Julia, prietena ei !*

– Păi destul de bine, cred că conversațiile cu tine o ajută mult.

– Minunat.

– Îmi pare rău de ea, merită pe cineva mult mai bun.

Cred că a mai spus ceva, dar privind în ochii ei m-am îndepărtat de mult de conversația noastră.

– Off, ce repede a trecut timpul. Trebuie să plec, să-i fac o vizită Juliei.

– Ok, am mormăit eu.

Am plătit cele două cafele, și am plecat împreună cu ea.

– Ai vrea să te conduc până la ea ?

– Nu aș vrea să te deranjez, probabil ai multă treabă…

– Nu mă deranjezi deloc, îmi face plăcere să stau cu tine.

– Bine, nu stă departe de aici.

După jumătate de oră, am ajuns la casa Juliei.

– Mulțumesc, spuse ea și mă sărută pe obraz.

Am simțit cum mi se inmoaie picioarele, dar am reușit să-i spun:

– Cu plăcere, ne mai vedem.

Mi-a zâmbit, și a urcat scările spre apartamentul Juliei.

 

Nimic nu e imposibil – Partea a III a

Ne-am mutat la bunica, mama lucra din greu să ne întrețină, dar ne mergea din ce în ce mai bine.

Am terminat facultatea și mi-am deschis o firmă micuță de sucuri, și aveam un ”cabinet” pentru femei care se confruntau cu cazuri de violență . Întâlneam zi de zi, femei minunate care sufereau. Și tot la acele ședințe am întâlnit-o pe ea . Era frumoasă,avea  ochii negri și era brunetă. Era foarte frumoasă. Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Venise cu prietena ei cea mai bună, pentru că aceasta avea un soț care consuma alcool, și la nervi, țipa, și ei îi era frică să nu se ajungă la bătaie.

Nu are rost să vă povestesc ședințele cu ea, pentru că nici eu nu mi le amintesc prea bine, pentru că mintea îmi fugea la frumusețea ei. O chema Mariah. După cum se comporta cu prietena ei, se vedea că o iubește. Avea un suflet mare.

După o ședință, mi-am luat inima în dinți și i-am spus:

– Bună.

– Bună, spuse ea zâmbind.

– N-aș vrea să par prea direct, dar nu ai vrea să ieșim la o cafea ?

– Mmm, de ce nu ?

– Pe la două ?

– Ok..

– Ne întâlnim la cafeneaua de lângă cabinetul meu?

– Desigur. Ne vedem atunci.

Ajuns acasă, eram foarte fericit. Am stat o oră în fața dulapului cu haine pentru a mă decide cu ce să mă îmbrac. Pe la 1:30, am ieșit pe ușă și mă îndreptam spre cafenea.

Nimic nu e imposibil – Partea a II a

Era vreo 11 noaptea, când am auzit că ei doi, părinții mei se certau. Am coborât pe vârfuri pe scări, și m-am apropiat de sufragerie. Erau amândoi cu spatele la ușă așa ca puteam privi acea scenă.

La cât era de beat, tata nu putea articula nici trei cuvinte.

– Șee-i cr’zt ? C’o să tr’ești în puf o veș’cie ?

– Dragule, hai în cameră, să faci un duș, să te trezești.

Din ochii mamei se citea frica de a nu se întâmpla ceva rău. Pe tata nu-l puteai muta dintr-un loc, mai ales când era beat. Când era nervos, nu acționa cu mintea, ci cu nervii.

Vrând să se apropie de el, acesta i-a dat o palmă. Mama a căzut si lacrimi îi curgeau pe obraz. Am vrut să țip dar mama m-a văzut și mi-a făcut semn să tac. De frică am urcat sus, și cu greu am adormit încă cu gândul că am lăsat-o pe mama singură.

În ziua următoare, când m-am trezit mama avea buza umflată și pe mână o vânătaie, tata nu era acasă, probabil stătea printr-un bar. Viața noastră se năruia, și cum un copil ca mine, de 7 ani ar putea să repare asta ?

Vreo săptămână, tata a continuat să vină beat acasă, și mama suferea din ce în ce mai mult. El nu știa că eu văzusem că a bătut-o.

După o lună, lucrurile s-au calmat puțin, mama a început să lucreze ca asistentă, tata era plecat mai tot timpul prin baruri, și eu stăteam cu bunica.

Pe la 12 ani, mama venea mai târziu de la servici, bunica plecase, și eu am rămas singur acasă. Așteptam să ajungă mama, când pe ușă apare tata, abia se ținea pe picioare, dar nu i-a fost greu să mă împingă pentru că stăteam in calea lui. Cred că am leșinat, că nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat după. Știu că atunci când m-am trezit am văzut-o pe mama, care îmi zâmbea. Dar zâmbetul ei nu mai avea acea strălucire.

Ce a urmat? Păi a venit vremea ca mama să-și apere ”puiul”, așa că am plecat acasă. De la 12 ani nu am mai auzit de tata și mi-l amintesc cu greu.