Familia – Partea a IV a

Familia este prezenţa esenţială, acel ceva care nu te părăseşte niciodată, chiar dacă constaţi că trebuie să o părăseşti.Bill Buford

 

La 16 ani, eram doar un copil. Primisem tot ce avusem nevoie, dar totul doar pentru a ascunde o minciună.Venise vremea în care trebuia să am încredere în puterea mea și să iau singură deciziile.

 

– Bine! Cum spuneți voi ! Dar să nu vă gândiți că va fi totul ca înainte!

Mama se uita ciudat la mine și parcă nu-i venea să creadă. Mă cunoștea destul de bine.Normal că nu aveam de gând să stau în familia lor, ci să mă duc să mi-o caut pe a mea. Mi-era frică de necunoscut, dar nu aveam timp de așa ceva.

– Amânăm excursia, spuse tata morocănos.

– De ce? Ți-e frică că voi țipa că nu sunteți părinții mei?

– Ți-am spus să uiți acest lucru !

 

 

Îl privesc și plec în camera mea. Îmi caut o gentuță și îmi pun buletinul și articolul din ziar pe care îl aveam în buzunarul de la pantaloni. Diseară, aveam de gând să plec. Mi-am mai luat niște bani și m-am întins pe pat. Totul în jurul meu se învârtea. Gândurile din capul meu, îmi dădeau o durere insuportabilă. Eu, un copil, care fusese răpit de la familia sa. Încercam să mi-o imaginez pe mama. Oare semăna cu mine? Avea ochii verzi? Mi-era teamă că nu mă va crede. Dar iubirea unei mamei pentru fiica ei, nu poate dispărea așa ușor.

 

 

 

– Anna…

Acea voce, mă dezgustă.

– Ce vrei?

– Să-ți spun că-mi pare rău ?

– Serios ? spun eu ridicând din sprânceană. După 12 ani îți pare rău? Scutește-mă ! Nu am nevoie de lacrimi de crocodil.

– În fiecare zi am regretat că te-am răpit de la mama ta. Dar ce puteam face? Tatăl tău avea un fix cu fetele și eu nu-i puteam oferi una. Este o brută! Nu am vrut niciodată să mă căsătoresc cu el.

– Și ce-mi spui mie astea? Ai vrea să te iert? Îmi pare rău, dar voi nu mai aveți loc în inima mea.

– Știu ! Și regret asta.

– Regretă alături de soțul tău, poate primești și tu vreo palmă, îi zic mângâinu-mi obrazul. Acum, pleacă!

– Aș vrea să…

– Pleacă. Nu mă auzi?

 

 

Poate că era greșit cum mă purtam. Dar urâsem întotdeauna minciuna și asta era prea mare pentru a fi uitată.

 

 

 

Când ceasul a arătat  miezul nopții, mi-am luat geanta și am ieșit tiptil din cameră.Când am dat să deschid ușa pentru a ieși afară, am simțit o mână pe umărul meu.

– Știam că nu te-ai conformat cu ce a zis tatăl tău. Se citea în ochii tăi că vroiai să faci ceva.

– Ia mâna de pe mine !

– Vreau doar să te ajut.

– De ce ai vrea asta ?

– Pentru că îmi pare sincer rău !! Ai putea să începi căutările din Brighton, de acolo te-am răpit.Acum, du-te înainte de a ne auzi soțul meu.

– Mulțumesc, am murmurat eu. Nu o să uit asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s