Familia – Partea a VI a

Familia e sfântă. – Dumitru Staniloae

 

 

 

Să admir orașul? Probabil aveam destul timp după ce îmi găseam familia să fac asta. De unde să încep și unde să ajung? Stăteam și priveam pierdută în mijlocul trotuarului. Oamenii se uitau ciudat la mine și șușoteau. Aveam de gând să încep cu spitalele.Dacă mă născusem în aceeași zi ca în cea care era scrisă pe buletin, atunci puteam să întreb numele familiilor. Poate era mai bine dacă mă duceam la poliție, dar după trebuia să dau toate detaliile și nu vroiam să ajungă poliția la cei doi. Am aflat de la un bătrân, că sunt 3 spitale în acest oraș.

 

 

– Bună ziua ! Îmi puteți spune și mie dacă s-au născut copii în data de 24 august, acum 16 ani?

– Acest lucru e confidențial, fetițo.

– Vă rog frumos. Încerc să-mi găsesc familia !

Se uită mirată la mine și îmi dă un bilețel.

– Am spus că e confidențial ! Acum pleacă, sau chem paza.

Mă uit ciudat la ea și apoi la bilet. Îi zâmbesc prostesc și îi mimez pe buze un ”Mulțumesc”.Erau două mame care născuseră în acea zi, dar eu mai aveam încă un spital de văzut, pentru că la primul mi s-a spus că nu era nimeni care se născuse pe 24 august.

 

 

 

 

 

Cel de-al treilea spital, era cel mai mare și ”aranjat” dintre toate. Probabil era cel sponzorizat de stat și aici veneau toate familiile bogate. Vroiam să nu intru în acel spital, pentru că nu știam dacă familia mea e săracă sau bogată. Pe mine nu mă fascinau banii, atâta timp cât exista iubirea.

Acolo am dat peste un bărbat masiv, de vreo 30-40 de ani, cu o mustăcioară care o învârtea de colo colo. Avea părul negru și scurt.

– Bună ziua, spun eu puțin speriată de înfățișarea acestuia.

– Ce dorești? zise el încruntat.

Ce doream? Chiar ce doream? Mă pierdusem. Înghițeam în sec și simțeam cum apa mi se prelinge pe frunte.

– Dacă…ăăă….sunteți….drăguț…să-mi….

– Mai repede. Că nu am timp să stau toată ziua după tine.

– Să-mi spuneți cine s-a născut pe 24 august acum 16 ani !
– Ai auzit de confifențialitate? Unde te crezi? La piață?

– Nu, domnule!

Mă simțeam ca o furnică uitându-mă în sus la el. Vocea lui răgușită îmi dădea fiori.

– Ce-i cu confidențialitatea asta? Spune-i ce știi, dacă nu vrei ca să se afle acel lucru, s-a auzit o voce din spatele meu.

M-am întors și am văzut un băiat cu ochii mari și căprui, părul negru, îmbrăcat cu o cămașă albastră cu pătrățele, care mi-a zâmbit. Simțeam cum genunchii mă părăsesc. Era să cad, dar m-am ținut bine.

– Hei, fetițo, poftim.

– Mulțumesc.

M-am îndreptat spre acel băiat.

– Mulțumesc…

– Nu ai pentru ce. Ai nevoia sa stai jos, pentru că tremuri?

– Nu, sunt ok. Mulțumesc încă o dată.

În total pe cele două foi erau 10 familii.Ce bine că erau trecute și adresele ! Mă simțeam într-un fel fericită, dar și epuizată. În acea seară aveam de gând să rămân la un hotel, și în ziua următoare începeam căutările.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s