“Printre ruinele sufletului”

Aici e singurul loc în care pot să-i spun cuiva despre tine. De ceva vreme am decis să nu mai spun multe lucruri oamenilor. Mi-e greu să mă deschid. Mi-e greu să vorbesc despre problemele mele. Știu că toți avem, dar nu vreau ca să se profite de ale mele.

Uneori îi sunt recunoscătoare internetului. Poți să scrii ce vrei tu, fără ca cineva să-ți cunoască identitatea. E plăcut să fii altcineva, chiar dacă știi că în viața reală nu se poate.

Pot să spun că nu mai am prieteni cărora să le spun despre tine. Poate văd eu rău, dar când încerc să le spun ceva, au un fel de a mă privi care pur și simplu îmi zice ”Dar asta nu mai tace odată?”  Am învățat cum să citesc oamenii, într-un fel. Iar asta, la rândul ei, m-a învățat cum să tac și să ascult. De asta, acum m-am obișnuit să scriu despre ce simt sub anonimat.

Aveam un sentiment ciudat despre acest weekend. Să spunem că a fost o coincidență că am început să mă gândesc la tine la început de săptămână și că te-am văzut la sfârșitul ei. Întotdeauna simțeam când o să-mi scrii, dar nu știu de ce. E ceva în interiorul meu ce se declanșează când vine vorba de tine, și poate că din cauza asta uneori ajungeam dezamăgită când nu se întâmpla ce simțeam.

Uneori mi se pare că sunt ridicolă așteptând ca ceva bun să fie între noi doi. De aceea acum tac și-i mulțumesc internetului că mă lasă să fiu o ”îndrăgostită anonimă”.

1441318_576862535700279_1889150530_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s