”Cei frumoși și blestemați”

„Am decis că, dacă te agăți de lucruri, chestia asta te omoară, mai ales atunci când lucrurile în cauză sunt bărbați.” – Gloria, „Cei frumoși și blestemați”, F. Scott Fitzgerald

„Oriunde mergem sau ne mutăm, orice am schimba, ceva se pierde, ceva rămâne în urmă. Nu poți niciodată să repeți întocmai ceva, și aici am fost atât de a ta.” – Gloria, ”Cei frumoși și blestemați, F. Scott Fitzgerald

kjk

Ea și singurătatea.

        Viața din spatele cortinei

”Fiecare din noi are Raiul si Iadul în el”. – Oscar Wilde

Când ne naștem, primim un nume, un destin.

De obicei când te simți singur, ai nevoie să vezi că, indiferent de starea ta, cineva este  întotdeauna acolo. Și cu toate că știi că acea persoană există, nu-ți poți lăsa garda jos;  nu vrei să te vadă învăluită de sentimentul care îi sperie pe mulți: singurătatea.

Însă pentru ea, acea persoană nu-i știe adresa – sau cel puțin așa îi place ei să creadă.

Cine e ea? Sunt eu…ești tu… E fiecare persoană care trăiește in singurătate. Are un nume – dar care e rostul unui anumit nume, dacă mai sunt persoane care se regăsesc în modul ei de a trăi?

Desigur, fiecare avem propriile noastre povești, dar nu prea există persoane care să le asculte – sunt mult prea ocupați.

Dar cine îi poate învinui? Nimeni.

Ei au curajul  de a vorbi fără să fie întrebați; puterea de a se face auziți.

Dar persoanele ca ea, ce fac?

Scriu despre asta, dar speră ca nimeni să nu citească, pentru că în scrisul lor se regăsește tot ce e în inima lor, toate sentimentele, gândurile, rănile.

Ea, este o simplă fată – normală, genul care nu iese în evidență. Nu e frumoasă, dar în ochii ei poți să-i vezi visele; dar în zâmbetul ei poți să-i citești durerea.

tuty

Ea și singurătatea.

Totul are un început

Fiecare om are un mod diferit de a-și transmite gândurile sau sentimentele. Sunt două categorii de persoane: 1) există  persoane care reușesc să transforme tot ce gândesc în cuvinte sau fapte – persoanele cărora nu le este frică de ce va spune lumea. Cu toții cred că ne dorim să fim așa. Să nu ne pese ce cred alții despre noi, să avem puterea de a ne exprima înainte de a pierde ce iubim… Și 2) persoanele tăcute, care de obicei au multe de spus, doar că nu știu cum să se facă auzite. Acei oameni care au un zâmbet forțat pe față și în a cărori ochi se citesc tristețea. Cei care ascultă părerile altora, sunt atente la fiecare mișcare a celorlalți, studiindu-i, dar care trăiesc întotdeauna cu teama că orice vor spune, vor fi judecați.

Eu personal, mă regăsesc în a doua categorie. Sinceră să fiu, nu știu cum am ajuns așa. Privind în urmă nu pot să realizez când, cum și unde s-a produs această schimbare. M-am pierdut undeva printre minciuni, iubiri neîmpărtășite, inimi frânte, prieteni fățarnici și zâmbete false. Și m-am ales cu cea mai bună prietenă care nu mă va părăsi niciodată: singurătatea. Cu toate că nu toți o recunoaștem, ea trăiește în noi. Este prezentă la fiecare pas pe care-l facem. Ea este cea care în fiecare seară înainte de a adormi te pune pe gânduri – singura care-ți este alături atunci când toți te părăsesc.

Când ești copil lumea ți se pare bună, colorată și frumoasă. Poți să vezi bunătatea și frumusețea în orice lucru. N-ai nevoie de motive să zâmbești. Nu te simți singur, pentru că știi că în toată lumea asta cineva sigur te iubește. Cel mai frumos sentiment din lume, să simți că ești iubit. De aceea, când ai toate acestea, celelalte lucruri nu mai sunt importante. Atunci lumea este doar spectacolul de pe scenă – tu vezi doar ce vor ei ca să vezi.

Dar când crești, totul se schimbă. Lumea devine ca un film trist, vechi, alb-negru. Te intrebi ce se schimbă? Păi, persoanele care le considerai bune, se transformă în oameni ignoranți și însetați de a judeca orice din jurul lor. Și atunci, începi să cunoști lumea din spatele cortinei.

De acum înainte ești pe cont propriu.

iuio