Ce te face fericit/ă?

Cel mai greu lucru de făcut când vine vorba de propria persoană, este să te înțelegi. Nu cred că există cineva care să fi reușit asta; cred că e imposibil pentru cineva care în fiecare zi încearcă lucruri și sentimente noi să înțeleagă cu adevărat de ce în anumite situații acționează într-un fel și în alte situații face cu totul altceva.

De curând am realizat că trebuie să știi ce te face fericită, pentru că dacă nu afli ce te face să te simți ca și cum ai fi în al nouălea cer, ratezi viața.

Nu știu dacă mulți știm ce ne face cu adevărat fericiți.

Eu una, nu știu.

Într-adevăr, sunt lucruri care mă fac să mă simt bine, dar acel sentiment nu este deloc asemănător cu fericirea. Dar până la urmă, nu știu exact cum se simte atunci când ești cu adevărat fericit.

 

P.S.: Tu știi?

large-1

“Printre ruinele sufletului”

Aici e singurul loc în care pot să-i spun cuiva despre tine. De ceva vreme am decis să nu mai spun multe lucruri oamenilor. Mi-e greu să mă deschid. Mi-e greu să vorbesc despre problemele mele. Știu că toți avem, dar nu vreau ca să se profite de ale mele.

Uneori îi sunt recunoscătoare internetului. Poți să scrii ce vrei tu, fără ca cineva să-ți cunoască identitatea. E plăcut să fii altcineva, chiar dacă știi că în viața reală nu se poate.

Pot să spun că nu mai am prieteni cărora să le spun despre tine. Poate văd eu rău, dar când încerc să le spun ceva, au un fel de a mă privi care pur și simplu îmi zice ”Dar asta nu mai tace odată?”  Am învățat cum să citesc oamenii, într-un fel. Iar asta, la rândul ei, m-a învățat cum să tac și să ascult. De asta, acum m-am obișnuit să scriu despre ce simt sub anonimat.

Aveam un sentiment ciudat despre acest weekend. Să spunem că a fost o coincidență că am început să mă gândesc la tine la început de săptămână și că te-am văzut la sfârșitul ei. Întotdeauna simțeam când o să-mi scrii, dar nu știu de ce. E ceva în interiorul meu ce se declanșează când vine vorba de tine, și poate că din cauza asta uneori ajungeam dezamăgită când nu se întâmpla ce simțeam.

Uneori mi se pare că sunt ridicolă așteptând ca ceva bun să fie între noi doi. De aceea acum tac și-i mulțumesc internetului că mă lasă să fiu o ”îndrăgostită anonimă”.

1441318_576862535700279_1889150530_n

“Printre ruinele sufletului”

În seara asta scriu despre tine. 

Pentru o vreme am crezut că te-am uitat. Vara asta am avut curajul să șterg mesajele cu tine de pe telefon pentru că credeam că doar ele îmi mai aminteau de tine. Dar azi căutând ceva în conversațiile cu tine, m-am găsit pe mine, cea de dinainte. Chiar nu știu la ce mă așteptam, pentru că citind ce-mi spuneai îmi ziceam ”Când vine vorba de tine, nu știu ce e adevărat și ce e minciună.” 

Dacă aș spune că nu mi-au dat lacrimile, aș minți. Dar să știi că am și zâmbit. Îmi place să cred că nu m-ai mințit, chiar dacă o parte din mine crede asta.

Un an. Atât a trecut. Mai mult sau mai puțin. Dar când a trecut? Nici nu știu.

Anul ăsta îl începusem bine pentru că într-un fel mi-ai hrănit speranțele și visele. Și chiar sunt curioasă cum îl voi termina. Tot ce știu e că pe tine nu te voi scoate prea curând din viața mea.

Poate că tu m-ai scos deja…Dar nu e nicio problemă, pentru că așa suntem noi fetele, ne atașăm ușor de o persoană, dar o uităm foarte greu.

Seara asta o termin cu gândul la tine. Și ce e ciudat e faptul că de dimineață nu știu cum am ajuns cu gândul la tine.

Să știi că mi-e dor de tine și sper să ne revedem curând.

Cu drag, M(știi tu cine)…

6.11.2013, 23:30

263392_232202963486924_166880013352553_699053_5855942_n_large

 

Genul meu de băiat

Când vine vorba de genul de băiat de care-mi place n-aș putea să precizez unul. Pentru că, recunosc, mai întâi, mă uit la înfățișarea lui, respectiv ochii și zâmbetul. Dacă aceste lucruri îmi plac, după aceea încerc să-i aflu caracterul.

Nu vreau de la un băiat să-mi aducă flori sau ciocolată în fiecare zi. Nu vreau un băiat lingușitor, genul de tip care să te alinte și să fie mai fată decât mine.

Vreau genul de băiat în preajma căruia să mă simt bine, în siguranță. Genul căruia îi plac îmbrățișările lungi, nu săruturile lungi de vreo câteva minute.

Nu vreau băiatul care să nu-i pese de mine, dar nici nu vreau băiatul care să-și lase prietenii și hobby-urile pentru mine.

Vreau băiatul care știe să-și împartă timpul, care știe ce vrea într-o relație.

Vreau genul de băiat care să-mi fie mai întâi cel mai bun prieten și apoi iubit.

tumblr_ml9vtvPsig1rizyl7o1_500

The bitch is back

I tried for a long time to have those friends. And now I see that it takes just one second to lose them.

I’ve always been so shy and desperetely to fit in something I clearly didn’t belong. Maybe it was time to evolve. I needed to get out form this shell. And in that moment I promised myself – I am going to try to win my friends back and step on whoever’s going to try to get into my way.

So be careful guys, the bitch is back and you won’t see her coming!

tumblr_lrzen0zAAs1r3dm8go1_500

Nothing, but everything.

Cold looks and short talks

After you spend some time away from the people you used to like and admire you start to see how they really are and how they really treat you. With cold looks and short talks, like they are the queens and the kings and you’re just an insignificant slave.

Time is the key to almost everything.

Sometimes you need to spend some time alone to realize who you are and where you belong.

 Closed heart

Closing your heart from all the feelings you might experience it will protect your heart from being hurt and broken. So be locked up tight like you’ll never feel again.

large (1)

“Printre ruinele sufletului”.

tumblr_m1exoaO3vL1r99f4t

2013 nu a fost un an prea bun pentru mine. Nu sunt o persoană superstițioasă, dar lucrurile chiar nu au mers cum m-am așteptat.

Inimă frântă? Verificat.

Pierderea celei mai bune prietene? Verificat.

Visuri ciudate? Verificat.

Mi-am început anul așteptând un telefon de la o persoană care se juca cu mai multe persoane deodată doar pentru că el nu-și dădea seama că inima lui îi aparține deja cuiva.