Familia – Partea a X a

Familia fără surâsul copiilor este ca biserica fără clopote şi sfinţi. – Valeria Mahok

 

 

– Domnișoară? mi se adresă doctorul masiv care a preluat-o pe mama.

– Da?

– Pacienta este bine. I-am descoperit ulcerul gastric înainte să ajungă într-un stadiu avansat.

– Dar lovitura de la cap?

– Probabil i s-a făcut rău și a căzut. Ești rudă cu ea?

– Mm, se poate spune și așa.

– Ar fi bine să trimit o asistentă ca să anunțe rudele.Poți intra să o vezi, dacă vrei.

– Desigur.Mulțumesc.

 

 

Într-adevăr, arăta mai bine acum. Obrajii ei au prins o culoare trandafirie și tenul era puțin mai închis. Avea părul negru ca abanosul și buzele roșii ca un măr copt. M-am apropiat de ea și i-am sărutat mâna,încet, ca să nu o deranjez. Am mai privit-o câteva clipe până când o lacrimă s-a strecurat din ochii mei. Am ieșit din salon și am fugit spre parcul de lângă spital.

 

O să o vizitez când o vor duce acasă. Și ce o să-i spui? Că sunt fiica ei. Și asta nu-i va a afecta sănătatea, în caz că nu te va crede?

 

 

Stăteam pe o bancă, ascultând cum vocea mea lăuntrică spune adevărul.

-Am nevoie de un sfat! am spus ridicându-mă în picioare și uitându-mă în jur.

Abia atunci observasem că au adus-o la același spital unde a născut. Deci băiatul ală care ți-a invadat gândurile e aici!Dar cum o să-i spui unui necunoscut, adevărul?

M-am așezat din nou, oftând.

 

 

– La ce etaj e internată soția mea? se auzi vocea calmă a unui bărbat care încerca să-și ascundă frica.

Mi-am întors privirea și am văzut că asistenta trimisă de doctor s-a întors cu un bărbat masiv cu părul scurt și șaten care ținea de mână o fetiță cu părul care la soare se vedea șaten și la umbră se vedea negru. Privea nedumerită parcă  cerând explicații.Asistenta îmi face semn spunându-mi să mă apropii.

– Ea este cea care a găsit-o.

Bărbatul stătea cu spatele la mine.Întorcându-se îmi zice:

– Mulț….

Dar se oprește. Se uită la mine încruntat, dar cu ochii pierduți.Se uită la mine, la fiica lui, iar apoi parcă înjură printre buze. ”O oglindă!” asta a spus.

– Charlotte?

Acel nume, mă făcu să tresar. Îmi venea să scot ziarul și să văd numele fetiței.

– Tu ești? Cum? Când? Unde? Te-am căutat atâta vreme. . .O Doamne!

-Tată?

– Da,Charlotte, eu sunt. Hai sus, la mama ta, o să plângă de fericire!

– Tati?

– Da, Maggie.

– Charlie?

-Da, Maggie, e Charlie, spuse el cu lacrimi în ochi.

 

 

 

Am un tată, o soră, o mamă ! ! ! Eram într-un șoc. Tot ce puteam mima pe buze, era Charlotte.