În loc de ‘noapte bună’.

‘Peste 20 de ani vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât pe cele care le-ai făcut. Așa că ridică ancora. Navighează în larg departe de siguranța portului. Prinde vântul care sa umfle pânzele. Explorează. Visează. Descoperă.’
– Mark Twain

It’s all about love.

Someone asked me what I think about love.

It sucks, you no? Loving someone who doesn’t love you back. And you keep wishing that someday he’ll love you back, but deep down in your soul you know that will never happen. It just sucks!!!! – that’s what I think.

But I answered: Love is great. Really great.

I guess sometimes is better not to say what you really think.

-Thinking about you.

Un cover foarte frumos.

Enjoy :*!

Eliberare.

În partea a doua a filmului 3 Metros sobre el cielo, în Tengo ganas de ti, spun de o scrisoare în care să scrii tot ce nu ai apucat să zici, dar să nu o trimiți niciodată, sau alegi să faci ce vrei tu cu ea. Mi s-a părut o idee foarte interesantă așa că am scris și eu una. Pentru el. Te eliberezi scriind.

Încă nu m-am decis ce să fac cu ea…Dar un lucru știu sigur: nu o să o trimit. N-are rost…Am scris-o ca să-l pot uita puțin, pentru că zilele astea m-am gândit tot timpul la el…

‘Și poate că undeva, cândva ne vom întâlni și poate că relația noastră va primi o altă șansă….sau poate că ne vom întâlni și ne vom uita unul la celălalt și ne vom zâmbi…dar nimic mai mult.

De când cu tine, nu mai sunt sigură de nimic. Ci doar de un lucru: nu te voi lăsa să afli că m-am îndrăgostit de tine; dar poate știi, poate ți-ai dat seama…Chiar m-am săturat să mă tot gândesc atât de mult la ce ar fi putut fi. Este timpul să închei acest capitol.

Nu pot să-ți spun ‘La revedere!’ pentru că mi-e foarte greu. Speranța asta nu mă lasă și cred că niciodată nu mă va lăsa.

Pe data viitoare, dragule….

A ta…..’

Cam așa sună sfârșitul…

Eu una vă recomand să faceți și voi asta, pentru că toți cred că avem lucruri pe care am vrut să le spunem cuiva, dar n-am mai apucat…

Cu ce scop?

Oamenii: cheltuiesc mulți bani pe haine scumpe, tratamente faciale, mașini și toate alea. Dar nimeni nu cred că s-a întrebat pentru ce? Nu poți ascunde imperfecțiunile, pentru că ele vin din interior. Și dacă nu te simți bine tu în interior, acest lucru se va reflecta la exterior, iar toate aceste lucruri scumpe, vor fi în zadar.

Nimic, dar totul.

Și la sfârșit tot ce rămâne e lacrima ei, care o asigură că tot ce s-a întâmplat a fost adevărat. Toate momentele frumoase sau urâte, toate gesturile mici sau mari. Rămâne o durere înspăimântătoare, care cu timpul poate că trece, dar pe moment te sfâșie. Dar rămâne iubirea vie în ea, care nu va dispărea niciodată. Niciun gest, niciun zâmbet, nicio atingere nu o va mai putea face să se simtă așa cum a făcut-o el. Iubirea lor rămâne ca o flacără pe care nu o poți stinge așa de ușor. Și ea ar da orice să-l aibă înapoi… Dar cine o poate asigura că totul va fi ca la început? Cine îi va putea șterge lacrimile din inimă? Nimeni, dar absolut nimeni. De obicei, lucrurile mari când se sfârșesc, aduc multă durere și nu le poți niciodată reface sau resimți.

Partea bună? Amintirile le iei cu tine chiar și în mormânt. Peste ani, durerea se va micșora, dar iubirea și amintirile vor rămâne la fel de vii.

Departe.

Și uneori vreau să-mi pun visele într-o valiză pe care să o arunc în mare. Să plutească departe de părerile urâte ale oamenilor. Departe de tot.

-Run, run, run.

‘All is fair in love and war, but all I do is love you more. Our love is crazy ,unhealthy, but i can’t keep from you baby. How I wish you’d be the victim, so you’d see just how i’m feelin’. ‘ 

Dragostea.

‘Îmi adresă zâmbetul lui ștrengar, oprindu-mi respirația și inima. Nu-mi puteam imagina că un înger ar putea fi mai frumos. Nu era nimic la el care să poată fi imbunătățit.’ – Stephenie Meyer

‘E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!’ – Paulo Coelho 

‘Care este diferenţa dintre dragoste şi obsesie? Nu te-au făcut amândouă să stai treaz noaptea, să bântui pe străzi, o victimă a propriei tale imaginaţii, a propriei inimi? Nu te-ai scufundat în amândouă cu capul înainte, în nisipuri mişcătoare? Nu e fiecare bărbat îndrăgostit un prost şi fiecare femeie o sclavă? Dragostea e ca ploaia: se transformă în gheaţă sau dispare. Acum o vezi, acum nu o mai găseşti, indiferent cât de mult cauţi. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai reală, doare, ca un ac în fund, o piatră în pantof. Nu dispare într-o clipă. Un telefon de dimineaţă plin de regrete. O scrisoare care spune „Dragă, la revedere din partea mea”. Obsesia are un gust familiar. Ceva ce ştii de o viaţă. Se instalează şi stă la pândă, rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui legată şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase, mai puţin dureroase, mai pure…’ – Alice Hoffman

‘Ştii tu ce înseamnă să fii copil ? Înseamnă să crezi în dragoste,  Să crezi în frumuseţe, Să crezi în credinţă. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche,Înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari, Josnicia în nobleţe si nimicul în orice,Căci orice copil poartă o zână-naşă în sufletul lui.’  – Francis Thompson

‘Nu există balanţă pentru cântărirea sentimentelor. Se spune că în dragoste, întotdeauna, dai mai mult decât primeşti sau, poate, e invers? Să iubeşti şi să-i dăruieşti persoanei iubite ce-şi doreşte, nu doar posibilitatea de a-şi satisface plăcerile mondene, ci să-i jertfeşti chiar onoarea ta este, oare, o dovadă supremă de dragoste, sau de nesfârşită încredere, sau de copilărească naivitate, sau, pur şi simplu, de nesăbuinţă?’ – Balzac

Oamenii.

Unii oameni preferă să nu vorbească despre viața lor, pentru că li se pare că așa e mai bine. Dar vine un timp când simiți și ai nevoia de a vorbi cu cineva. Cred că e mai frumos să fii ascultător decât povestitor. Ascultând, înveți și cunoști. Vezi că sub comportamentul rece se află o persoană minunată. Una care a trecut prin multe, care au dus la acea îndepărtare de oameni. A pierdut încrederea în ei, și nimeni nu i-o mai poate readuce.

Eu una nu mi-am povestit întâmplările. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult. Nu știu de ce…dar așa simt. Am nevoie să văd prin ce trec oamenii. Sau am nevoie să văd că nu toți sunt fără inimă. Și eu mi-am pierdut încrederea în oameni. Dar sunt zile când întâlnesc persoane minunate care mă fac să-mi schimb părerea. Dar numărul lor se cam împuținează și rămân acei oameni care sunt dispuși să nu mai fie ‘oameni’ pentru a-și trăi viața.